În atenţia locuitorilor raionului Basarabeasca!

În scopul încetării stării de conflict iniţiate de un grup de foşti consilieri raionali, privind legalitatea dispoziţiei preşedintelui raionului „Cu privire la constatarea dizolvării de drept a Consiliului raional Basarabeasca”, conducerea raionului informează pe această cale locuitorii raionului, că Colegiul judiciar al Curţii de Apel Comrat prin decizia irevocabilă adoptată la  13 martie 2019  ( vezi decizia 321113920,) a casat Încheierea Judecătoriei Cimişlia din 15 decembrie 2018, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în contenciosul administrativ, iniţiată de Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat către preşedintele raionului privind suspendarea şi abrogarea dispoziţiei preşedintelui raionului nr. 104 din 25 septembrie 2018 „Cu privire la constatarea dizolvării de drept a Consiliului raional Basarabeasca”( vezi  Disp-nr-104). De rînd cu aceasta, instanţa a deciz de a respinge ca neîntemeiată cererea Oficiului Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat privind suspendarea şi abrogarea dispoziţiei preşedintelui raionului sus-menţionate.

Astfel, conducerea raionului îşi menţine în continuare poziţia sa fermă: Consiliul raional Basarabeasca s-a dizolvat de drept  înainte de termen la 25 septembrie 2018, ca urmare a neadoptării a niciunei decizii timp de şase luni consecutiv, fapt constatat de preşedintele raionului în condiţiile legii.