INFORMAȚIE PENTRU LOCUITORII RAIONULUI BASARABEASCA

Evaluarea adăposturilor de protecție civilă din raion

În vederea consolidării măsurilor de protecție a populației în situații excepționale și a asigurării capacității de adăpostire a cetățenilor, președinta raionului Basarabeasca, Natalia Cara, a inițiat constituirea unei Comisii raionale interinstituționale pentru evaluarea construcțiilor de protecție civilă și a altor spații destinate adăpostirii populației.

Inițiativa a fost întreprinsă în urma demersului Secției Situații Excepționale Basarabeasca nr. 202 din 7 septembrie 2026,PDF prin care a fost solicitată actualizarea informațiilor privind adăposturile existente pe teritoriul raionului și evaluarea stării tehnice a acestora.

Astfel, prin Dispoziția președintei raionului nr. 73 din 9 septembrie 2026 PDF, a fost constituită Comisia raională interinstituțională, în componența căreia au fost incluși reprezentanți ai Consiliului Raional Basarabeasca, Secției Situații Excepționale Basarabeasca, Direcției teritoriale supraveghere tehnică și control „Sud”, precum și primarii localităților din raion.

Un obiectiv important al evaluării l-a constituit stabilirea gradului de pregătire și a capacității spațiilor destinate primirii și adăpostirii populației în cazul producerii unor dezastre, situații excepționale sau alte situații de urgență.

Totodată, au fost urmărite identificarea deficiențelor existente și stabilirea măsurilor necesare pentru remedierea acestora, astfel încât spațiile respective să corespundă cerințelor de exploatare și destinației lor.PDF .

În orașul Basarabeasca, un adăpost de protecție civilă este amplasat în clădirea Consiliului Raional Basarabeasca, pe adresa: str. Karl Marx, nr. 55. Potrivit fișei tehnice, adăpostul are o capacitate proiectată de 150 de persoane, o suprafață totală de 240 m² și un volum de 720 m³.PDF .

În acest context, primăriile localităților, precum și conducătorii instituțiilor care au în gestiune sau administrare asemenea spații au responsabilitatea de a asigura actualizarea documentației tehnice și evidenței adăposturilor, precum și întreprinderea măsurilor necesare pentru înlăturarea neajunsurilor constatate.

Consiliul Raional Basarabeasca acordă o atenție deosebită măsurilor de prevenire și protecție civilă, acestea având drept scop sporirea siguranței cetățenilor și consolidarea capacității de reacție a autorităților în situații de urgență.

Demers evaluare adăposturi de protecție r-nul Basarabeasca(PDF)

Dispozitia Presedintei r-lui Basarabeasca(PDF)

Fisa 16 subsol Cladirea consiliului raional or.Basarabeasca(PDF)

Actul de evaluare a adaposturilor în cadrul Comisiei(PDF)