Mesaj de felicitare al președintelui raionului cu prilejul sosirea Anului Nou!

Dragi locuitori ai raionului Basarabeasca! Stimaţi colegi!

Clipe numărate ne mai despart pînă la sosirea Anului Nou 2022, pe care de la mic la mare îl aşteptăm cu multă însufleţire, ca pe o magie prevestitoare de bune primeniri şi reuşite,  realizări în toate domeniile vieţii.
Concomitent medităm asupra celor înfăptuite pe parcursul anului 2021, reliefînd cu discernămînt  succesele pe care le-am realizat – Reconstrucția Școlii de artă, Proiectul LT Matei Basarab, construcția Terenului de fotbal.

În acest context exprim sincere cuvinte de profundă gratitudine şi recunoştinţă în adresa funcționarilor publici și a cetățenilor care şi-au adus aportul cu dăruire  fiecare la locul de muncă, prestînd servicii de calitate pentru locuitorii raionului.

Vă adresez, călduroase felicitări cu prilejul Anului Nou – 2022.
          Această perioadă binecuvântată întotdeauna a semănat în inimile oamenilor credință și speranță, ne-a îndreptat privirile spre noi înşine şi apropiaţi. Ne-a dat puterea de a face binele şi ne-a încurajat să mergem mai departe, pentru că ne iubim familia şi ţara. Să ne unim și să trăim împreună, să ne consolidăm și să lucrăm pentru binele raionului nostru.
          Sunt convins că anul 2022 va fi un an al schimbării în bine pentru noi toți.

Vă îndemn, să petrecem această sărbătoare de suflet cu pace şi bunăvoinţă, în sânul familiei, alături de cei dragi, să ne umplem inimile de dragoste şi lumină.
Vă urez tuturor un an generos, rodnic, plin de sănătate, prosperitate şi bunăstare, succese şi realizări pe măsura speranţelor, armonie bucurie, linişte şi căldură în sufletele, inimile şi casele Dumneavoastră.
Vă doresc să vă bucurați de oamenii dragi care vă sunt alături, să vă gândiți cu dor la cei care sunt departe, să vă amintiți cu recunoștință de momentele plăcute pe care le-ați trăit în 2021 și toate aceste bucurii și amintiri să vă dea energia necesară pentru a păși cu încredere și speranță în anul care urmează.

LA MULȚI ANI!