ANUNȚ Spre atenția cetățenilor din localitățile raionului Basarabeasca în teritoriul cărora există fond de locuințe de stat neprivatizat!

În conformitate cu prevederile art. 59 alin. (3) al Legii nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe, persoanele care locuiesc în locuinţe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuinţe nr. 1324/1993, dispun de dreptul de a privatiza spațiul locativ în termen până la data de 31 mai 2024, având obligaţia de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998.

În context, persoanele care domiciliază în locuinţe pasibile de privatizare, dar nu au dispus de acest drept, urmează să depună cererea și setul de acte necesare la comisia pentru privatizarea fondului de locuințe din raionul Basarabeasca, urmând ca după emiterea hotărârii comisiei și perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, să-și înregistreze dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998.

Este necesar de specificat, că art. 59 alin. (31) al Legii nr. 75/2015 stabilește că «după expirarea termenului indicat la alin. (3), locuinţele neprivatizate trec în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale pe al căror teritoriu sânt amplasate». După expirarea termenului prescris (31 mai 2024), autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să acorde acestor locuinţe statut de locuinţe sociale şi să înregistreze dreptul de proprietate publică asupra lor în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998. Cu persoanele care locuiesc în locuinţele trecute în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale se vor încheia contracte de locaţiune pe un termen de 5 ani, fără a se ţine cont de norma prevăzută la art. 13 al Legii nr. 75/2015.

Pentru informații și depunerea actelor necesare pentru privatizarea spațiului locativ, persoanele interesate urmează să se adreseze la secretara-responsabilă a comisiei raionale, specialista principală în cadrul Aparatului președintelui raionului Basarabeasca Șadura Galina, biroul 207, telefon de contact 0297 22 4 24