Consultări publice pe tematica”Amalgamarea voluntară a APL”

La data de 24 februarie 2026, în raionul Basarabeasca au avut loc consultări publice privind procesul de amalgamare voluntară a localităților raionului în contextul reformei administrativ-teritoriale, inițiate de Guvernul Republicii Moldova.
Evenimentul a fost organizat de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și s-a desfășurat într-un format deschis și constructiv de dialog între reprezentanții autorităților publice centrale și locale.
Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de:
-dl Alexandru Iacub, secretar general adjunct al Guvernului;
-dna Anastasia Dani, consultant principal în cadrul Direcției administrație publică locală;
-conducerea Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat.
Din partea raionului au participat conducerea și angajații Consiliului raional Basarabeasca, primarii tuturor localităților din raion, precum și consilierii raionali și locali.
În cadrul ședinței au fost prezentate obiectivele și etapele implementării reformei, cadrul normativ aferent, precum și avantajele preconizate ale procesului de amalgamare voluntară — sporirea eficienței administrative, consolidarea autonomiei financiare a autorităților publice locale și extinderea oportunităților de dezvoltare a infrastructurii și de atragere a investițiilor.
Ședința s-a desfășurat într-o atmosferă constructivă și profesionistă. Tuturor participanților le-a fost oferită posibilitatea de a adresa întrebări și de a formula opinii și propuneri referitoare la reforma administrativ-teritorială. Reprezentanții autorităților centrale au oferit explicații detaliate privind aspectele-cheie ale procesului și au subliniat importanța implicării active a comunităților locale în luarea deciziilor.
Organizarea unor astfel de consultări publice contribuie la asigurarea transparenței procesului de reformă, la consolidarea dialogului instituțional și la adoptarea unor decizii echilibrate în interesul locuitorilor raionului Basarabeasca.