1 septembrie 2025
Primul sunet al noului an școlar a răsunat în toate instituțiile de învățământ din țară
Astăzi, în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova, a răsunat primul sunet, marcând începutul unui nou an școlar.
Președinta raionului Basarabeasca,Natalia Cara, a fost invitată la Liceul Teoretic „N.V. Gogol”, unde s-au adunat elevi, părinți, cadre didactice și oaspeți.
Ceremonia festivă a început cu intonarea Imnului Republicii Moldova și a imnului instituției de învățământ. În această zi deosebită, școala i-a întâmpinat cu emoție pe elevii din clasa întâi, care au pășit pentru prima dată pragul școlii, precum și pe absolvenți, care se pregătesc să facă pasul decisiv spre viața de adult.
Președinta raionului, Natalia Cara, s-a adresat celor prezenți cu un mesaj de felicitare. Ea a urat elevilor un început reușit de an școlar, succes la învățătură și perseverență în atingerea obiectivelor.
Celor mai mici – curiozitate, răbdare și bucurie în descoperirea noului, iar absolvenților – încredere în sine, perseverență și rezultate remarcabile la examene.
De asemenea, a adresat cuvinte de recunoștință profesorilor pentru munca lor devotată, răbdare și dăruire profesională.
În cadrul sărbătorii, au fost rostite mesaje de bun venit din partea elevilor din clasa întâi, iar absolvenții au însoțit tradițional pe cei mai mici în prima lor călătorie spre cunoaștere. Atmosfera evenimentului a fost plină de culori, emoții pozitive, zâmbete și bucuria revederii după vacanța de vară.
Ziua Cunoștințelor rămâne mereu un simbol al speranțelor și realizărilor noi, iar sunetul clopoțelului, care a răsunat în Liceul „N.V. Gogol” și în toate școlile din țară, a amintit tuturor că începe un an plin de descoperiri, prietenie și succese noi.





