A N U N Ţ cu privire la concurs pentru ocuparea funcţiei vacante şef secție, Secția economie

Scopul general al funcţiei:  Promovarea politicii regionale de stat în domeniul social şi economic în teritoriul administrat.

 

Sarcinile de bază ale funcţiei:

1.Asigurarea creării, în raion, a premiselor pentru o economie de piaţă multisectorială;

2.Prezentarea, în modul stabilit, spre examinare, autorităților administrației publice raionale a proiectelor de decizii, dispoziţii şi note informative vizînd programele şi prognozele de dezvoltare social-economică a regiunii.

3.Asigurarea elaborării strategiilor,  programelor şi planurilor de acţiuni  vizînd dezvoltarea social-economică a raionului.

4.Acordarea autorităţilor contractante a ajutorului metodic şi a consultaţiilor necesare în domeniul achiziţiilor publice.

  1. Monitorizarea şi identificarea oportunităţilor investiţionale.
  2. Exercitarea atribuțiilor managerului pe eficiența energetică în raion

 

 

Condiţiile de participare la concurs:

deţine cetăţenia Republicii Moldova;

posedă limba de stat şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu;

neatingerea vîrstei necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;

lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;

neprivarea de dreptul de a ocupa funcţii publice

                                       

Studii: Superioare, preferințial în domeniul economic.

 

Experienţă profesională:  minimum 2 ani în domeniul economic.

Cunoştinţe:

  • cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • cunoaşterea managementului în domeniul economic;
  • cunoaşterea modului de funcționare a unei autorități publice
  • cunoştinţe de operare la calculator(Word, Excel,Internet);
  • cunoaşterea obligatorie a limbii de stat, şi a limbii ruse la un nivel avansat (cititul/scrisul/vorbitul).

Abilităţi: Lucrul cu informaţia, organizare, elaborare de documente, consultare, comunicare eficientă,

soluţionare de probleme, lucru în echipă.

Atitudini/comportamente: Respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate,

flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională  continuă.

 

Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă/e-mail Dosarul de concurs:

  1. formularul de participare
  2. copia buletinului de identitate
  3. copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specialitate;
  4. copia carnetului de muncă;
  5. certificatul medical, după caz;
  6. cazierul judiciar.

 

Termenul-limită de depunere a  dosarului la concurs  se prelungeşte pînă la data de – 23 ianuarie 2020 , ora 17.00.

 

Telefon: 0297 23 043; 22 750; 22 058.

e-mail: zilieznaia@mail.ru

adresa poştală: str. Karl Marx, 55,  or. Basarabeasca, MD-6702

 

Bibliografia:

—   Constituţia Republicii Moldova;

—   Codul Muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din   28.03.2003;

—   Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;

  • Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional;
  • Legea 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
  • Legea nr. 625-XII din 02.07.1991 cu privire la protecţia muncii;
  • Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare;
  • Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr.16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese
  • Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.155 din 21 iulie 2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice;
  • Legea nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţii;
  • Legea nr.133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale
  • Legea nr.90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
  • Legea nr. 270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;

Acte normative în domeniul administraţiei publice centrale

  • Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern;
  • Legea nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale;
  • Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative;

Acte normative în domeniul specific funcţiei

  • Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (10 anexe);
  • Legea nr.81 din 18.03.2004 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător;
  • Codul Civil nr. 1107 din 06.06.2002;
  • Coful Fiscal nr. 1163 din 24.04.1997;
  • Legea nr. 220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali;
  • Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03.01.1992;
  • Legea privind achiziţiile publice nr. 96-XVI din 13.04.2007;
  • Legea nr. 139 din 19.07.2018 cu privire la eficiența energetică
  • Legea Contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007
  • Legea 182 din 15.07.2010 cu privire la parcurile industrial
  • Legea nr.29 din 05.04.2018 privind delimitarea proprietății publice
  • Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.685 din 13.09.2012 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii pentru anii 2012-2020;