Consultări publice ale proiectelor

ANUL 2024


ACTUAL

ANUNŢ

privind organizarea consultărilor publice a proiectului de decizie

„Cu privire la aprobarea bugetului raional pentru anul 2024”

Consiliul Raional Basarabeasca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional, prezintă spre consultare publică prin solicitarea opiniilor societății civile privitor la proiectul de decizie ,,Cu privire la aprobarea bugetului raional pentru anul 2024”.

 

Părțile interesate pot participa la consultările publice, care se vor desfășura la data de:

  • 02.01.2024 , ora 08:00;
  • 05.01.2024, ora 10.00;
  • 10.01.2024, ora 10.00

sala de ședințe et. II a Consiliului raional, sau pot prezenta și/sau expedia pe suport de hârtie recomandările la proiectul de decizie până pe data de 10.01.2024, inclusiv pe adresa:  MD-6702, or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55 sau în format electronic pe adresa electronică: consiliul@basarabeasca.md

 

Recepționarea recomandărilor pe marginea bugetului raional, supuse consultărilor publice, pot fi făcute la următoarele date de contact:

Maria Muntean, șef adjunct al Direcției Finanțe  –  0(297) 2 30 06.

 

Proiectul de decizie cu anexe  sunt disponibile pe pagina oficială a Consiliului Raional Basarabeasca www.basarabeasca.md sau la sediul Consiliului Raional Basarabeasca, situat pe adresa MD-6702, or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

 

  1. Proiectul de  Decizie ,,Cu privire la aprobarea bugetului raional pentru anul 2024”.

(Word) decizia nr. 03-03 cu anexe – buget rom.



A N U N Ţ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie “Cu privire la aprobarea încheierii Acordului de Cooperare între Județul Iași din România și Raionul Basarabeasca din Republica Moldova”

 

Secția Administrație Publică din cadrul Consiliului Raional Basarabeasca inițiază, începând cu data de 07 aprilie a.c., consultarea publică a proiectului de decizie cu privire la aprobarea încheierii Acordului de Cooperare între Județul Iași din România și Raionul Basarabeasca din Republica Moldova.

Scopul proiectului este asigurarea unui cadru în perspectiva dezvoltării relațiilor de cooperare, promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea încheierii unor proiecte de dezvoltare comune.

Necesitatea elaborării și adoptării proiectuluide decizie. Având în vedere Hotărârea nr. 155 din 29 martie 2023 privind aprobarea încheierii Acordului de Cooperare între Județul Iași din România și Raionul Basarabeasca din Republica Moldova părțile au convenit la stabilirea unor relații de colaborare mai profunde în mai multe domenii de interes reciproc. Astfel, părțile convin ca acțiunile de cooperare care pot fi puse în practică să se desfășoare în conformitate cu competențele lor și să se refere în special la următoarele domenii: dezvoltare locală, economie, educație, cultură, turism, sport, tineret, sănătate, asistență socială, accesare de fonduri europene, precum și alte de cooperare de interes reciproc. În vederea asigurării unui cadru în perspectiva dezvoltării relațiilor de cooperare, promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea încheierii unor proiecte de dezvoltare comune, supunem spre adoptare consiliului raional proiectul de decizie  sus-menţionat.

Prevederile de bază ale proiectului de decizie sunt reglementate în conformitate cu legislația în vigoare: Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă; Legea nr.436/2006 privind administrația publică locală.

Având ca bază Hotărârea Consiliului Județean Iaşi nr. 155 din 29.03.2023 privind aprobarea încheierii Acordului de Cooperare între Județul Iași din România și Raionul Basarabeasca din Republica Moldova.

Rezultatele urmărite. Deschiderea de noi posibilități pentru raporturile de colaborare în domenii de interes reciproc și promovarea de schimburi de experiență și de bune practici în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare economică și socială.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 12 mai a.c., pe adresa: Consiliul Raional Basarabeasca, or.Basarabeasca, str. Karl Marx,, nr. 55 sau adresa electronică bascon@mail.ru sau consiliul@basarabeasca.md.

Proiectul deciziei cu privire la aprobarea încheierii Acordului de Cooperare între Județul Iași din România și Raionul Basarabeasca din Republica Moldova, este disponibil pe pagina web a Consiliului Raional Basarabeasca www:basarabeasca.md, la rubrica Transparență decizională, secțiunea  Proiecte de decizii.

Persoana responsabilă de colectarea și examinarea recomandărilor:

Baciu Vasile – șef, Secția administrație publică.


ANUL 2022

ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
“Cu privire la transmiterea în gestiune, prin contract de comodat, a unui bun imobil”

Consiliul raional Basarabeasca iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie Cu privire la transmiterea în gestiune, prin contract de comodat, a unui bun imobil”.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este legat de îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a Şcolii sportive raionale de pe lângă Direcţia învăţământ general Basarabeasca, optimizarea pe această cale a cheltuielilor aferente suportate de Şcoala sportivă raională la arendarea încăperilor în incinta IP Liceul Teoretic „Alexandr Puşkin” din oraşul Basarabeasca.            Prevederile de bază ale proiectului sunt:  asigurarea şcolii sportive raionale cu spaţiu pentru desfăşurarea activităţi.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt şcoala sportivă raională şi cetăţenii raionului.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 12 decembrie 2022 inclusiv, dlui Gheorghe Liviţchi, pe adresa electronică: consiliul@basarabeasca.md, la numărul de telefon 029722057, sau pe adresa  Consiliul raional Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

 

Proiectul Cu privire la transmiterea în gestiune, prin contract de comodat, a unui bun imobil” este disponibil pe pagina web oficială a Consiliului raional Basarabeasca www.basarabeasca.md (Compartimentul “Transparenţă decizională”, rubrica “Proiecte de decizii” (materialele şedinţei ordinare a Consiliului rational Basarabeasca din 14 decembrie 2022, decizia nr. 05/10)) sau la sediul Consiliului  raional Basarabeasca.

 


ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
„Cu privire la aprobarea, în prima lectură, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2023”

Consiliul raional Basarabeasca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 967/2016 cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decisional, iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea, în prima lectură a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2023”.

Scopul proiectului este examinarea și  aprobarea în ședința ordinară din luna decembrie 2022 de către Consiliul raional a deciziei ,,Cu privire la aprobarea, în prima lectură, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2023,,- act normativ care reglementează aprobarea  bugetelor instituţiilor consiliului raional Basarabeasca pentru  anul 2023.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt Consiliul raional Basarabeasca, organizațiile, instituțiile publice a căror fondator este Consuiliul raional, beneficiarii serviciilor publice, angajații acestor servicii, societatea civilă.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, până pe data de 12 decembrie 2022, pe adresa electronică:

consiliul@basarabeasca.md, la numărul de telefon 0297 22057, 0297 23006  sau pe adresa: or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55, Consiliul raional.

Proiecte decizii aprobarea bugetului în prima lectură WORD


ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
„Cu privire la aprobarea, în lectură a doua, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2023”

Consiliul raional Basarabeasca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 967/2016 cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional, iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea, în lectura a doua, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2023”.

Scopul proiectului este examinarea și  aprobarea în ședința ordinară din luna decembrie 2022 de către Consiliul raional a deciziei ,,Cu privire la aprobarea, în lectura a doua, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2023,,- act normativ care reglementează aprobarea  bugetelor instituţiilor consiliului raional Basarabeasca pentru  anul 2023.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este aprobarea indicatorilor generali ai bugetului: veniturile, cheltuielile și sursele de finanțare.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt Consiliul raional Basarabeasca, organizațiile, instituțiile publice a căror fondator este Consuiliul raional, beneficiarii serviciilor publice, angajații acestor servicii, societatea civilă.

        Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt indicatorii generali ai bugetului și alte date, informații în baza cărora a fost elaborat bugetul pentru anul 2023   întocmit  veridic și metodologic corect.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, până pe data de 12 decembrie 2022, pe adresa electronică:

consiliul@basarabeasca.md, la numărul de telefon 0297 22057, 0297 23006  sau pe adresa: or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55, Consiliul raional.

PROECT DECIZII aprobarea bugetului  WORD


ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
Cu privire la expunerea la licitaţie a unor imobile

Consiliul raional Basarabeasca iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie Cu privire la expunerea la licitaţie a unor imobile.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este legat gestionarea eficientă a bunurilor imobile proprietate privată a raionului. 

            Prevederile de bază ale proiectului sunt: expunerea la vânzare prin licitaţie cu strigare a unor bunuri imobile, proprietate a raionului din domeniul privat.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt Consiliul raional Basarabeasca.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt oţinerea şi încasarea în bugetul raional a unor mijloace financiare, care ulterior urmează a fi utilizate pentru necesităţile raionului.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare Legea nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, Legea nr. 523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă, Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală, Regulamentului cu privire la modul de determinare şi comercializare a activelor neutilizate ale întreprinderilor, Regulamentului privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 450/2018 cu privire la transmiterea unor bunuri imobile.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 06 iunie 2022 inclusiv, dlui Gheorghe Liviţchi, pe adresa electronică: g.livitchi@mail.ru, la numărul de telefon 029722057, sau pe adresa  Consiliul raional Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

Proiectul Cu privire la expunerea la licitaţie a unor imobileeste disponibil pe pagina web oficială a Consiliului raional Basarabeasca www.basarabeasca.md (Compartimentul “Transparenţă decizională”, rubrica “Proiecte de decizii”) sau la sediul Consiliului  raional Basarabeasca.

Proiect cu privire la expunerea la licitaţie a unor bunuri imobile


ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
Cu privire la trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat

Consiliul raional Basarabeasca iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie Cu privire la trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este legat administrarea eficientă a bunurilor imobile proprietate a raionului. 

Prevederile de bază ale proiectului sunt: trecerea din domeniul public al raionului în domeniul privat a unor bunuri imobile.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt Consiliul raional Basarabeasca şi cetăţenii raionului.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt expunerea la licitaţie a unor bunuri imobile şi atragerea investiţiilor în raion.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală, Legea nr. 29/2018 privind delimitarea proprietăţii publice, Legea nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.

 Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 06 iunie 2022 inclusiv, dlui Gheorghe Liviţchi, pe adresa electronică: consiliul@basarabeasca.md, la numărul de telefon 029722057, sau pe adresa  Consiliul raional Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

Proiectul Cu privire la trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privateste disponibil pe pagina web oficială a Consiliului raional Basarabeasca www.basarabeasca.md (Compartimentul “Transparenţă decizională”, rubrica “Proiecte de decizii”) sau la sediul Consiliului  raional Basarabeasca.

Proiect cu privire la expunerea la licitaţie a unor bunuri imobile


ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie ,,Cu privire la unele modificări în statele de personal din cadrul Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei”

           Consiliul raional Basarabeasca iniţiază, consultarea publică a proiectului de decizie ,,Cu privire la unele modificări în statele de personal din cadrul Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei

Scopul proiectului:  economisirea mijloacelor financiare a bugetului raional.

       Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie:  reducerea a 3 unităţi de asistent familial din Serviciul social „Plasament familial pentru adulţi” şi majorarea cu 2 unităţi de personal în Serviciul social „Asistenţă personală” din contul unităţilor de personal din Serviciul social „Plasament familial pentru adulţi”.
Prevederile de bază ale proiectului: efectuarea unor remanieri în cadrul unor servicii sociale din cadrul Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei după specificul, necesităţile şi domeniile principale de activitate ale acestora.

Beneficiarii proiectului de decizie: Direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei din cadrul Consiliului rational Basarabeasca şi cetăţenii raionului.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice: eficientizarea cheltuielilor legate de întreţinerea serviciilor sociale din cadrul Direcţiei asistenţă socială şi protective a familiei. La adoptarea proiectului de decizie nu se necesită surse financiare suplimentare din bugetul rational.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr. 436/2006 privind administraţia publică locală, Legii nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 18 martie 2022, pe adresa Consiliului raional  Basarabeasca, dl Gheorghe Liviţchi pe adresa electronică: g.livitchi@mail.ru, la numărul de telefon 029722057 sau pe adresa Consiliul raional Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

Proiectul deciziei ,,Cu privire la unele modificări în statele de personal din cadrul Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei  este disponibil pe pagina web oficială a Consiliului raional Basarabeasca www.basarabeasca.md (Compartimentul “Transparenţă decizională”, rubrica “Proiecte de decizii”) sau la sediul Consiliului  raional Basarabeasca.

Proiect de decizie modificări în statele

 


ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie ,,Cu privire la reorganizarea unor subdiviziuni ale  Consiliului raional”

           Consiliul raional Basarabeasca iniţiază, consultarea publică a proiectului de decizie ,,Cu privire la reorganizarea unor subdiviziuni ale Consiliului raional”
Scopul proiectului: ajustarea statului de personal existent.
          Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie:  reorganizarea structurii şi statelor de personal a unor subdiviziuni ale Consiliului raional; optimizarea cheltuielilor de personal; ajustarea statului de personal existent în conformitate cu Metodologia cu privire la completarea şi avizarea statului de personal.
Prevederile de bază ale proiectului: efectuarea unor remanieri în cadrul unor subdiviziuni ale Consiliului rational Basarabeasca după specificul, necesităţile şi domeniile principale de activitate ale acestora.

Beneficiarii proiectului de decizie: Consiliul raional Basarabeasca.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice: nu prevede cheltuieli financiare.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr. 436/2006 privind administraţia publică locală, Legii nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, Legii nr. 155/2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice, Hotărârii Guvernului nr. 1001/2011 privind punerea în aplicare a unor acte legislative.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 18 martie 2022, pe adresa Consiliului raional  Basarabeasca, dl Gheorghe Liviţchi pe adresa electronică: g.livitchi@mail.ru, la numărul de telefon 029722057 sau pe adresa Consiliul raional Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

Proiectul deciziei ,,Cu privire la reorganizarea unor subdiviziuni ale Consiliului raional” (după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborării proiectului de decizie etc.) sunt disponibile pe pagina web oficială a Consiliului raional Basarabeasca www.basarabeasca.md (Compartimentul “Transparenţă decizională”, rubrica “Proiecte de decizii”) sau la sediul Consiliului  raional Basarabeasca.

 

Proiect de decizie reorganizarea unor subdiviziuni

 


ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Acordului de parteneriat între Consiliul raional Basarabeasca și Asociația Obștească CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie

Consiliul raional Basarabeasca iniţiază, începând cu data de 15 februarie 2022 consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Acordului de parteneriat între Consiliul raional Basarabeasca și Asociația Obștească CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie”.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este legat de dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial și prevenirea separării copilului de familie în raion.
Prevederile de bază ale proiectului sunt: aprobarea Acordului de parteneriat între Consiliul raional Basarabeasca și Asociația Obștească CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt Consiliul raional Basarabeasca, cetăţenii raionului Basarabeasca.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt realizarea Reformei Naționale a Sistemului de Protecție a Copilului, în mod special, închiderea serviciului rezidențial din Centrul de plasament și reabilitare pentru copii de vârstă fragedă din mun. Chișinău, prin dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial și prevenirea separării copilului de familie.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare ,Hotărârea Guvernului nr. 434/2014 privind aprobarea Strategiei naționale pentru protecția copilului pe anii 2014-2020, Legea nr. 140/2014 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, Hotărârea Guvernului nr. 228/2014 cu privire la aprobarea Regulamentului de activitate al echipelor multidisciplinare teritoriale din cadrul Sistemului național de referire,  Hotărârea Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucțiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistența şi monitorizarea copiilor victime şi potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării şi traficului, legislația internațională în domeniul drepturilor copilului, Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 18 martie 2022, dlui Gheorghe Liviţchi, pe adresa electronică: g.livitchi@mail.ru, la numărul de telefon 0297 22057, sau pe adresa  Consiliul raional Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

Proiectul Cu privire la aprobarea Acordului de parteneriat între Consiliul raional Basarabeasca și Asociația Obștească CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie” este disponibil pe pagina web oficială a Consiliului raional Basarabeasca www.basarabeasca.md (Compartimentul “Transparenţă decizională”, rubrica “Proiecte de decizii”) sau la sediul Consiliului  raional Basarabeasca.

Proiect de decizie Acord de parteneriat

 

 


ANUL 2021


ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
„Cu privire la aprobarea, în lectură a doua, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2022”

 

Consiliul raional Basarabeasca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 967/2016 cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decisional, iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea, în lectura a doua, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2022”.

Scopul proiectului este examinarea și  aprobarea în ședința ordinară din luna decembrie 2021 de către Consiliul raional a deciziei ,,Cu privire la aprobarea, în lectura a doua, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2022,,- act normativ care reglementează aprobarea  bugetelor instituţiilor consiliului raional Basarabeasca pentru  anul 2022.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este aprobarea indicatorilor generali ai bugetului: veniturile și cheltuielile și sursele de finanțare.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt Consiliul raional Basarabeasca, organizațiile, instituțiile publice a căror fondator este Consuiliul raional, beneficiarii serviciilor publice, angajații acestor servicii, societatea civilă.

        Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt indicatorii generali ai bugetului și alte date, informații în baza cărora a fost elaborat bugetul pentru anul 2022   întocmit  veridic și metodologic corect.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, până pe data de 15 decembrie 2021, pe adresa electronică:

consiliul@basarabeasca.md, la numărul de telefon 0297 22057, 0297 23006  sau pe adresa: or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55, Consiliul raional.

 

Proiect de decizie.proiect de decizie cu privire la aprobarea, în lectura a doua, a bugetului raional Basarabeasca pe anul 2022 mai 2021anului 2021 I al anului 2021

 

 


ANUL 2021


ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
„Cu privire la operarea unor modificări în decizia Consiliului rational nr. 02/03 din 14 mai 2021”

Consiliul raional Basarabeasca iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie „ Cu privire la operarea unor modificări în decizia Consiliului rational nr. 02/03 din 14 mai 2021”.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, până pe data de 10 decembrie 2021, pe adresa electronică:

consiliul@basarabeasca.md, la numărul de telefon 0297 22057, 0297 22259  sau pe adresa: or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55, Consiliul raional.

 

Proiect de decizie.

proiect de decizie cu privire la operarea unor modificări în decizia Consiliului raional nr. 02-03 din 14 mai 2021anului 2021 I al anului 2021

 


ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie
„Cu privire la aprobarea Programului de activitate al Consiliului raional Basarabeasca pentru trimestrul I al anului 2022”

 

Consiliul raional Basarabeasca iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Programului de activitate al Consiliului raional Basarabeasca pentru trimestrul I al anului 2022”.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este reglementată de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, în care se stabilește ca obligație a autorității publice „diseminarea informaţiei referitoare la programele (planurile) anuale de activitate prin plasarea acestora pe pagina web oficială a autorităţii publice”.

Proiectul deciziei privind aprobarea Programului de activitate a Consiliului raional Basarabeasca pentru trimestrul I al anului 2022 conține o anexă, în care se indică activitățile preconizate şi anume: acţiunile preconizate, tematica presupusă, data desfăşurării şi responsabilii de executare.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, pînă pe data de 10 decembrie 2021, pe adresa electronică:

consiliul@basarabeasca.md, la numărul de telefon 0297 22057, 0297 22259  sau pe adresa: or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55, Consiliul raional.

Proiect de decizie. proiect de decizie cu privire la aprobarea Programului de activitate al Consiliului raional Basarabeasca pe trimestrul I al anului 2021

 

 


ANUNŢ

privind organizarea consultării publice a proiectului de decizieCu privire la

măsurile de pregătire a economiei şi sferei sociale a raionului Basarabeasca pentru activitate în perioada de toamnă-iarnă 2021-2022”

 

Consiliul raional Basarabeasca iniţiază consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la măsurile de pregătire a economiei şi sferei sociale a raionului Basarabeasca pentru  activitate în perioada de toamnă-iarnă 2021-2022”.

 

Scopul proiectului este pregătirea la nivel a economiei şi sferei sociale a raionului pentru activitate în perioada rece a anului 2021-2022.

 

Prevederile de bază ale proiectului de decizie sunt reglementate cu legislaţia în vigoare: Hotărârea Guvernului nr. 489/2015(MO, Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă, Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală.

 

Beneficiarii proiectului de decizie sunt instituţiile bugetare din raion.

 

      Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la data de 15 septembrie 2021 inclusiv, în adresa Secţiei economie, pe adresa electronică: baseconom@mail.ru sau la numărul de telefon –  0297 22241 sau pe adresa or. Basarabeasca, str. Karl Marx, 55.

 

     Proiectul de decizie „Cu privire la măsurile de pregătire a economiei şi sferei sociale a raionului Basarabeasca pentru  activitate în perioada de toamnă-iarnă 2021-2022” urmează a fi disponibil şi pe pagina web a Consiliului raional Basarabeasca: www.basarabeasca.md, la rubrica Transparenţă decizională, secţiunea Proiecte de decizii.

 

  1. Proiect de decizie      basarabeasca.md/…/Proiect-de-decizie.docx
  2. Nota informativă        basarabeasca.md/…09/Nota-informativa.docx